Acasă > Stiluri funcționale > Stiluri funcționale (generalități)

Stiluri funcționale (generalități)

Stilurile funcționale ale limbii române

Def. Stilul este maniera individuală de a marca personalitatea vorbitorului prin utilizarea unor procedee de exprimare. În limba română este acceptată în general existența a patru stiluri funcționale: artistic (beletristic), juritic-administrativ (oficial), tehnico-științific și publicistic. Celelalte variante ale stilului (oratoric, epistolar, colocvial) se încadrează în tipurile deja enunțate. Stilurile se clasifică în 2 categorii:

  • stiluri artistice: stilul beletristic;
  • stiluri nonartistice:stilul publicistic, stilul oficial, stilul tehnico-științific

Calitățile generale ale stilului:

  • claritatea – este dată de folosirea cuvintelor cu sensurile lor de bază, bine cunoscute. Abateri: obscuritatea (stil confuz), ambiguitatea, pleonasmul, paradoxul;
  • proprietatea – este calitatea stilului privint folosirea cuvintelor ce exprimă exact ideea apelând la sensul propriu cel mai potrivit al cuvântului;
  • corectitudinea – este respectarea strictă a regulilor gramaticale, a ortografiei în vigoare. Abateri: dezacordul, anacolutul (discontinuitate în propoziție) ex. „faptul că am întârziat am devenit nervos”;
  • precizea – este capacitatea stilului de a folosi cuvinte strict necesare comunicării, de a găsi acele cuvinte care să exprime cel mai bine ideea pe care vorbitorul dorește să o transmită. Abateri: aglomerarea obositoare de cuvinte și  digresiunea (abaterea de la subiect);
  • puritatea – este dată de folosirea strictă a cuvintelor admise de stilul cultivat al limbii. Abaterile reies din incultură, din lipsa lecturii, din imitarea fără discernământ precum și folosirea abuzivă a neologismelor și a barbarismelor.

Calitățile particulare ale stilului:

  • naturalețea – exprimarea clară ce se înlănțuie logic. Abaterile duc la un stil teatral, afectat;
  • simplitatea –  se obține prin folosirea cuvintelor accesibile, a termenilor uzuali, un stil obișnuit cotidian prin alegerea cuvântului care să exprime cel mai bine ideea;
  • armonia – este dată de sonoritatea firească a enunțului și apare frecvent în poezie. Proprieteatea sunetelor care sunt organizate într-un mod plăcut se numește eufonie, opusul eufoniei: cacofonia;
  • demnitatea – este dată de folosirea cuvintelor cuviincioase conferind exprimării finețe;
  • finețea – se realizează prin întrebuințarea acelor cuvinte ce exprimă în mod subtil ideea, apelându-se  de cele  mai multe ori la aluzie;
  • ironia –  presupune aprobarea sau dezaprobarea aspectelor pozitive sau negative prin disimularea (mascarea) adevărului;
  • umorul – îngăduință față de aspectele penibile sau ridicole;
  • oraliteatea – calitatea stilului de a părea vorbit.
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: