Acasă > Caracterizări > Caracterizarea părintelui Trandafir

Caracterizarea părintelui Trandafir

 Caracterizarea părintelui Trandafir

 Preotul Trandafir zis Popa Tanda este personajul principal al nuvelei deoarece participă la toate momentele subiectului literar. Ioan Slavici construieşte acest personaj ilustrând chipul preotului ardelean ca model spiritual al ţăranului român.

În prezentarea personajului sunt folosite mijloace de caracterizare directă şi indirectă. Caracterizarea directă este realizată de autor şi de către personajele operei

Autorul îl caracterizează direct pe părintele Trandafir încă de la începutul operei când printr-un portret moral îi evidenţiază calităţile dar şi unicul său defect. Din această descriere reiese că părintele Trandafir era un om harnic, energic, deştept şi priceput: „adună din multe şi face din nimica ceva”,  „vorbeşte drept şi cumpănit”. Preotul este cam greoi la vorbă şi lipsit de tact „prea de-a dreptul, prea verde făţiş”. Autorul menţionează că părintele Trandafir învăţase multă carte şi ajunsese preot în satul Butucani, însă din cauza sincerităţii a fost mutat în Sărăceni. În finalul operei autorul precizează câteva elemente sumare de portret fizic, „părul cărunt şi barba căruntă” care trădează vârsta acestuia. Deşi timpul trecuse, caracterul acestuia nu se schimbase „a rămas precum a fost: verde, vesel şi harnic.”

Personajul este caracterizat direct şi de oamenii din Sărăceni a căror atitudine faţă de preot se schimbă de la o situaţie la alta. După slujba din prima duminică îi sunt recunoscute preotului calităţile oratorice prin vorbele lui Marcu Florii Cucului: „ – Aşa popă n-a mai fost în Sărăceni! ”. Oamenii din acest sat   l-au poreclit popa Tanda deoarece considerau că acesta îşi pierde vremea încercând să le schimbe mentalitatea referitor la muncă. Preotul este numit de săteni „omul dracului” fiindcă reuşise prin muncă în propria gospodăriie să-şi schimbe viaţa şi este numit „omul lui Dumnezeu” atunci când sătenii conştientizară rolul important pe care preotul l-a avut în viaţa lor.

Caracterizarea indirectă a personajului reiese din gânduri, fapte, comportament şi relaţia cu celelalte personaje. Cu o energie ieşită din comun îşi începe acţiunea pentru a-i convinge pe săteni de necesitatea muncii. Încearcă mai întâi cu predici şi sfaturi. Neobţinând niciun rezultat îşi diversifică strategiile, trecând la batjocură. Fin observator a ceeea ce se întâmplă în jurul său, aspru şi neiertător cu cei trândăvi îi ironizează pe săteni  dar nici cu aceasta nu a înregistrat rezultatele dorite. Ocara, următorul mijloc la care apelează, se dovedeşte ineficientă, având chiar un efect invers: sătenii începură şi ei să ocărască pe popă. Toate aceste strategii nu au avut efectul dorit. Pentru sărăceni, preotul Trandafir rămâne un om dinafara comunităţii care vrea să le strice vechile obiceiuri iar acţiunile sale sunt considerate o pierdere de vreme, o tândălitură.

Dacă atitudinea sa faţă de săteni evoluează de la toleranţă la ostilitate, sătenii considerându-l „omul dracului” în această perioadă, la sfârşit evoluează la acceptare chiar admiraţie, când este văzut „omul lui Dumnezeu”.

Categorii:Caracterizări
  1. Alex
    7 Iulie 2014 la 1:56 PM

    Mi-a placut ceea ce ai scris aici si mi-a fost de mare ajutor.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: