Rezumat „Amintiri din copilărie”

6 Septembrie 2014 Lasă un comentariu

 

Amintiri din copilărie – rezumat

  • PARTEA I

          În prima parte autorul ne povestește cum părinții se certau din cauza lui. Mama sa, Smaranda, voia neapărat să-l dea la școală ca să ajungă preot iar tatăl său nu voia spunând că nu are bani pentru asta. Situația s-a schimbat  într-o duminică, când a venit în vizită David Creangă, bunicul lui Nică. Acesta a spus că îl ia pe băiat și îl va duce la școală, la Broșteni. David le-a explicat că e bine să știi carte și că este păcat de omul neînvățat. Pe lângă aceasta, Creangă ne mai povestește și alte întâmplări.

          Caprele Irinucăi –  După ce bunicul David îl duce pe Nică și pe încă un tovarăș de-al lui la Broșteni, acesta i-a cazat la o femeie, Irinuca. Casa ei era o cocioabă veche iar  pe lângă aceasta, ea mai avea un țap și două capre care erau slabe și râioase. Acestea dormeau în tinda casei. Bărbatul și fata Irinucăi lucrau la pădure toată săptămâna. La școală cei doi băieți au mers bine în afara faptului că profesorul a poruncit unui om să-i tundă la piele pe cei doi, că aveau plete. După ce trecu iarna, în primăvară băieții s-au trezit plini de râie de la caprele Irinucăi. Cei doi s-au uns cu leșie, au stat la soare și apoi au intrat să se scalde în Bistrița. Dar cu toate acestea încă nu au scăpat de râie. Într-o zi, când Irinuca era dusă prin sat, băieții  s-au suit pe munte, mai sus de casa ei, și au urnit o stâncă din locul ei astfel încât să se ducă la vale. A dărâmat gardul și casa Irinucăi, a făcut bucăți o capră și s-a numai în Bistrița. Speriați, copiii și-au luat lucrurile și au pornit la drum spre Pipirig. Uitând de râie și de bucuria pe care i-o făcuseră Irinucăi, cei doi s-au bucurat de vreme, cât a fost frumoasă. La un moment dat a pornit o vijelie cumplită urmată de o ninsoare cum se cade. Au înnoptat în munți, dogoriți de flacăra unui foc uriaș. A doua zi, spre seară, au ajuns la bunicul David din Pipirig. Bunica i-a poftit la masă și apoi i-a vindecat de râie ungându-i cu unsoare de mesteacăn. Peste câteva zile a aflat și bunicul despre paguba Irinucăi, pentru care a plătit patru galbeni. În sâmbăta Paștilor a ajuns și Nică acasa la ai săi, în Humulești. Nică nu fost deloc bucuros deoarece au râs toate fetele de el, văzându-l tuns de tot.

         Calul Bălan și Sf. Nicolae – Autorul își amintește cu drag de meleagurile natale și de oamenii gospodari din jurul său. Un loc aparte îl ocupă părintele Ioan, om bun și vrednic. El a înfrumusețat cimitirul și a construit o chilie pentru școala satului. Împreună cu bădița Vasile, dascălul bisericii, părintele a mers prin sat și i-a îndemnat pe oameni să-și dea copii la școală. Astfel s-au adunat o mulțime de băieți și fete, dornici de carte dar și de năzdrăvănii. Ca să-i liniștească, părintele Ioan a adus la școală un scan numit Calul Bălan și un bici numit Sf. Nicolae.  Prima pedepsită a fost chiar Smărăndița popii, o copilă ageră și zdravănă care întrecea pe toată luma. Când părintele  a descoperit că băieții aveau ceasloavele murdare, pline de muște moarte, i-a poftit pe toți să încalece pe Calul Bălan și să-și ia răsplata. Dar ca să-i îmbuneze pe copii, le aducea colaci de la biserică și cum bădița Vasile, învățătorul, era om de treabă toate mergeau strună.

 

  • PARTEA a II-A

         În această parte scriitorul narează câteva din întâmplările foarte cunoscute ale copilăriei sale: La cireșe, Pupăza din tei, La scăldat.

          La cireșe – Într-o vară prin luna iunie Nică se hotărăște să se ducă la moș Vasile, fratele cel mare al tatălui său pentru a fura cireșe. S-a dus la el acasă și s-a prefăcut că îl caută pe vărul lui, Ion, ca să meargă la scăldat. Mătușa Mărioara i-a spus că e plecat cu tatăl său la adus de sumani. Bucuros de cele auzite, Nică își ia rămas bun de la mătușă, după care se strecoară în grădina casei și se urcă în cireș. A început să-și umple cămașa cu cireșe până când l-a văzut mătușa Mărioara cu o jordie în mână. Atunci, repede, băiatul sare repede din pom direct în stratul de cânepă. Mătușa a început să fugă și ea tot prin cânepă. Într-un moment în care mătușa se împiedică și cade, băiatul sare gardul casei și fige acasă. Spre seară a venit moș Vasile împreună cu vornicul și paznicul la părinții lui Nică pentru a cere daune pentru cânepă și cireșe. La sfârșit băiatul primește o bătaie zdravănă de la tatăl său pentru stricăciunile produse de el.

          Pupăza din tei – Sătul să fie trezit în fiecare zi cu noaptea în cap, Nică îi puse gând rău unei pupeze care era ceasornicul satului. Pasărea avea ciubul într-un tei din curtea lui moș Andrei, unchiul băiatului. Într-o zi, când mama îl trimise cu de mâncare la țiganii pe care-i aveau la sapă, Nică se gândi să fure pupăza. Se urcă în copac, găsi scorbura dar nu reuși să o prindă decât la întoarcere. Duse pupăza acasă și o ascunse în pod. După ce apare mătușa Măriuca, supărată foc și îi spuse Smarandei că Nică a furat pasărea, copilul, speriat, fuge cu pupăza la târg. Acolo încearcă să o vândă, dar un moș cu vițica de funie a luat-o și i-a dar drumul. Pasărea a zburat direct în teiul ei și a început să cânte din nou. Băiatul, de frică să nu-l prindă tatăl său la târg, fugi acasă și stătu cuminte toată ziua. După ce pupăza începu din nou să cânte trezind oamenii dimineața, mama lui Nică face masă mare și o chemă și pe mătușa Măriuca. Cele se împăcaseră iar Nică scăpă basma curată.

          La scăldat – În acest episod este vorba de Nică, care pleacă la scăldat, fără să asculte de mama sa. Deși aceasta l-a rugat să legene copilul deoarece ea avea o mulțime de alte treburi: de țesut, de cusut, de făcut mâncare; băiatul sta pe gânduri. A stat el o vreme, dar era așa de cald și senin că nu putu rezista și a fugit la baltă, la scăldat. Când își dădu seama că Nică a fugit, mama lui a început să-l strige cât se poate de tare. Aceasta a lăsat totul baltă și a plecat la baltă după băiat, că știa că acolo s-a dus. Nică stătea în pielea goală întins pe nisip, apoi într-un picior, arunca cu piuetre în apă și la urmă sărea să el și se scufunda. În tot acest timp mama sa l-a privit cum petreceam, după care s-a furișat și i-a luat hainele și l-a lăsat acolo în pielea goală. Fetele de pe la râu, văzând asta, au început să râdă de el. Într-un târziu, când fetele erau ocupate cu clătitul pânzelor în apă, Nică a luat-o la fugă spre casă, luând-o prin grădinile  oamenilor ca să nu-l vadă cineva. Ajuns în grădina lui, băiatul a mers prin porumb până la gardul ogrăzii. Acolo își vede mama cum alerga să facă trabă, când afară când afară, când în casă. Nică și-a făcut curaj și a sărit în ogradă. Apoi i-a luat cu silă mâna mamei și a sărutat-o, i-a cerut iertare și i-a zis să-i facă ce-o vrea, numai să-i dea de mâncare, că moare de foame. Mamei i-a fost milă și ia dat să mănânce dar i-a spus că încă nu-l va ierta. Băiatul a promis să nu mai iasă din cuvântul ei și a început să o ajute la treburile casei.

 

  • PARTEA a III-A

          În această parte autorul își descrie  satul natal și împrejurimile acestuia și amintește de istoria acelor locuri. Nică urmează cursurile Școlii Domnești din Târgu Neamț și apoi pe cele de la Școala de Catiheți din Fălticeni. În perioada următoare urmează procesul de formare al băiatului din punct de vedee social în relațiile cu colegii de școală, cu vărul Ion sau cu Pavel Ciubotarul. Acesta îi ține pe bîieți în gazdă pe timpul cursurilor. Aici, cei doi, îșiaduceau mâncare de acasă iar iarna se îngrijeau de lemne de foc. Autorul amintește și de prietenul lui Trăsnea pentru care gramatica era de neînțeles. Nică mai povestește  și de serile  petrecute la crâșmă împreună cu prietenii lui, unde mâncau plăcinte și găini fripte, beau vin și se distrau pe cinste.

 

  • PARTEA a IV-A

          În ultimul capitol al romanului, autorul ne prezintă plecarea sa la Seminarul de la Socola. Dar el nu vroia să plece că satul natal era tot ce îi estemai drag lui.  Nică a tot încercat să-și convingă mama să nu plece dar nu reușea. Acesta pleacă trist și cu ochii înlăcrimați împrună cu Zaharia lui Gâtlan, un alt băiat obligat să plece la Socola. Pe cei doi copii îi duce Luca Moșneagu’, un vecin, cu căruța trasă de doi cai. Pe tot parcursul călătoriei cei doi se tot gândeau la la satul natal, la călugărie, tot felul de lucruri. Ajungând în Valea Pășcanilor, moș Luca începe să le povestească băieților cum este viața la câmp. După un popas de o noapte, cei trei se întâlnesc cu niște drumeți care mergeau și ei spre Iași. Trecând pe la Păcurari, unii oameni au început să râdă iar alții să-și bată joc. Într-un târziu, în aceea noapte au ajuns la Socola. Moș Luca a tras căruța la umbra unui plop înalt, iar atunci cei doi băieți văzură o mulțime de dascăli și preoți care îți mărturiseau păcatele.

Categorii:Rezumate

Mijloace de caracterizare a unui personaj

17 Noiembrie 2013 1 comentariu

1. Mijloace de caracterizare directe:

–     de către autor;

–     de către alte personaje;

–     de către personajul însuşi (autocaracterizare);

2. Mijloace de caracterizare indirecte:

–     din limbaj;

–     din fapte;

–     din comportament;

–     gesturi;

–     din relaţia cu alte personaje.

Categorii:Caracterizări

Structura unei compuneri de exprimare a opiniei

17 Noiembrie 2013 1 comentariu
  1. Consider că …
  2. În primul rând … (un argument)
  3. În al doilea rând … (alt argument)
  4. În concluzie pot afirma că …
Categorii:Compuneri

Stilul artistic (beletristic)

17 Noiembrie 2013 Lasă un comentariu

Stilul artistic (beletristic)

             Stilul artistic sau beletristic cuprinde operele literare care utilizează figuri de stil. Figurile de stil sunt modalități de exprimare folosite de scriitori pentru a spori expresivitatea comunicării. Principalele tipuri de figuri de stil sunt:

  • figuri de sunet
  • figuri sintactice și de construcție
  • figuri semantice sau tropi

FIGURI DE SUNET

  • aliterația – este fig. de stil sonoră care constă în repetarea unor consoane sau silabe inițiale aflate de obicei în rădăcina cuvântului
  • asonanța – este fig. de stil sonoră care constă în repetarea aceleiași vocale accentuate. Poate produce rima imperfectă, ex. “buciumul sună cu jale”
  • onomatopeea – este fig. de stil care imită sunete din natură prin interjecții. ex. trosc-pleosc
  1. Figuri sintactice și de construcție
  • repetiția – este fig. de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau unei expresii. ex.  “vine, vine, vine, calcă totul în picioare”
  • enumerația – este fig. de stil care constă în înșiruirea unor termeni având aceeași funcție sintactică, ex. cărți, caiete, creioane, pixuri
  • anafora – este fig. de stil care constă în repetarea  simetrică la începutul versurilor a unor cuvinte, ex. “În veci te iubi-voi și în veci va rămânea departe ”
  • epifora – este fig. de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a mai multor cuvinte la sfârșitul unor versuri, ex. “Amurg de tomnă violet, Apostoli în odăjdii violete, Orașul tot e violet”
  • refrenul – este fig. de stil care se realizează printr-un paralelism sintactic care constă în reluarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte la anumite intervale, ex. “Am venit să colindăm, Flori dalbe, Flori de măr”

FIGURI SINTACTICE ȘI DE CONSTRUCȚIE

  • personificarea – este figura de stil în care se atribuie calități omenești unor lucruri, ființe sau fenomene ale naturii, ex. soarele râde, vântul suflă
  • metafora – este figura de stil prin care se tece de la semnificația obișnuită a unui cuvânt sau expresie la o altă semnificație, ex. “regina nopții moartă”
  • epitetul – este fig. de stil care arată trăsături deosebite, neobișnuite. Ca parte de vorbire este un adjectiv sau adverb.

1. epitet metaforic – este fig. de stil care se realizează atunci când un atribut determină un substantiv cu care în limbajul obișnuit nu poate intra în relație, ex. părul de aur

2.epitet cromatic – este epitetul care sugerează o culoare, ex. fluturi argintii

3.epitet personificator – este epitetul care adaugă unui lucru sau obiect trăsături omenești, ex. “izvoarele harnice”

  • hiperbola – este fig. de stil prin care se exagerează intenționat, mărind sau micșorând trăsăturile unei ființe sau unui lucru pentru a-i impresiona pe cititori, ex. “gură cât o șură”
  • comparația – este fig. de stil care constă în punerea în paralel a doi termeni pe baza unor asemănări pentru a evidenția caracteristicile unuia dintre ei, ex. “luna ca o vatră de jăratic”
  • antiteza – este fig. de stil care constă în apropierea a doi termeni opuși pentru a pune mai bine în valoare caracteristicile lor, ex. “ea bogată, eu sărac”, “ea slabă, eu voinic”
  • oximoronul – este fig. de stil care constă în alăturarea unor termeni contradictorii, ex. “dureros de dulce”
  • inversiunea –  este fig. de stil care constă în inversarea locurilor cuvintelor cu scopul sporirii sensului, ex. deșteptul copil
  • sinestezia – este fig. de stil care constă în simultaneitate de simțuri ex. “parfum, culoare, muzică și toate la un loc”
  • alegoria – este fig. de stil prin care se sugerează noțiuni abstracte prin elemente concrete ex. “Că la nunta mea, A căzut o stea”

Stilul jurnalistic (publicistic)

17 Noiembrie 2013 Lasă un comentariu

Stilul jurnalistic sau publicistic

          Stilul jurnalistic sau publicistic este caracteristic mass-media deoarece este destinat unui public eterogen, cu o pregătire profesională diferită sau cu diverse niveluri de cultură. Acest stil include o mare varietate de texte. Scopul pe care îl urmărește este unul de informare a publicului dar și de comentare a diverselor fapte de viață socială, de interes economic și politic pe înțelesul tuturor.

Trăsături caracteristice:

  • Utilizarea limbajului literar alături de utilizarea limbajului cotidian Amestecul de elemente ce provin din celelalte stiluri fucționale: administrativ, ștințific, beletristic (artistic) și colocvial
  • Varietatea și bogăția vocabularului determinat de diversitatea ariei tematice abordate
  • Folosirea unui limbaj accesibil determinat de varietatea publicului țintă căruia i se adresează
  • Utilizarea unor clișee lingvistice (București – micul Paris ; Brașov – orașul de sub Tâmpa)
  • Apeluri la procedee menite să capteze atenția cititorului cum ar fi: titluri, subtitluri incitante, utilizarea unor imagini și ilustrații grafice (culoarea)
  • Excluderea unor noțiuni ștințifice și explicații de strictă specialitate

Stilul tehnico-științific

17 Noiembrie 2013 Lasă un comentariu

Stilul tehnico-științific

          Îndeplinește funcția de comunicare în domeniul științei și tehnicii. Modalitățile de comunicare sunt:

  • monologul scris (în lucrări și documente științifice și tehnice)
  • monologul oral (în expuneri și comunicări cu un caracter științific și tehnic)
  • dialogul oral (în cadrul seminarilor)

Comunicările sunt însoțite de citate, utilizate ca material demonstrativ. Deasemena apar cuvinte de ordonare: în primul rând, în al doilea rând, în concluzie.

Particularități:

  1. Corectitudinea – în comunicare sunt preferate variantele literare ale limbii
  2. Obiectivitatea – în general comunicarea în aceste texte texte este lipsită de încărcătură afectivă fiind vorba de adevăruri cunoscute de toată lumea
  3. Accesibilitatea relativă – întrucât lucrarea științifică se adresează unui anumit public țintă
  4. Terminologia – care este specifică fiecărui domeniu al științei și tehnicii

Alte caracteristici:

  • folosirea frecventă a neologismelor
  • evitarea figurilor de stil, regionalismelor, arhaismelor
  • folosirea propozițiilor enunțiative și neexclamative

Stilul juritic-administrativ (oficial)

17 Noiembrie 2013 Lasă un comentariu

Stilul juritic-administrativ (oficial)

        Îndeplinește funcția de comunicare în sfera relațiilor oficiale. În ordinea frecvenței si a importanței apar următoarele modalități de comunicare :

  • monologul scris ( în documente și acte oficiale )
  • monologul oral ( cuvântări în ocazii oficiale )
  • dialogul scris ( corespondența oficială )
  • dialogul oral ( în relațiile oficiale dintre instituții și public )

Tipuri de texte: cererea, procesul-verbal, darea-de-seamă, referatul, circulara, ordonanța de urgență.

Particularități:

  • structurarea pe articole, paragrafe, puncte și subpuncte
  • limbaj denotativ
  • absența oricărei nuanțe afective
  • caracter obiectiv, impersonal
  • prezintă claritate, precizie, accesibilitate
  • formule stereotipe (clișee lingvistice)
  • absența termenilor familiari, cuvinte populare, argou, regionalisme
  • respectă normele limbii literare