Argumentare pastel la poezia „Iarna” de Vasile Alecsandri

Argumentare la pastelul „Iarna”

Poezia „Iarna” este scrisă de Vasile Alecsandri. Acesta este recunoscut ca părinte al celei mai cunoscute specii a liricii descriptive: pastelul.

Pastelul este specia genului liric în care se prezintă sentimentele şi trăirile eului poetic, în legătură cu un colţ din natură, surprins într-un anumit anotimp sau moment al zilei. Termenul pastel numeşte o compoziţie realizată cu creioane colorate, în tonuri pastelate.

Prin descrierea artistică, se prezintă impresiile şi trăirile poetului, în ipostaza unui eu contemplator al peisajului hibernal, care îi provoacă o varietate de reacţii, de la teamă la admiraţie şi de la nostalgie la veselie: „şi pe-ntinderea pustie, fără urme”.

Cele patru catrene corespund unor tablouri poetice, care surprind deopotrivă natura cosmică şi cea terestră, într-o deplină comuniune. Primul tablou creează o imagine a unui cer devenit stranie oglindă a spaţiului terestru, prin reflectarea norilor „ca lungi troiene călătoare”. În al doilea tablou, accentul cade asupra componentei temporale, redată prin enumeraţie şi repetiţie: „ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!”. Chiar şi soarele „rotund şi palid” trezeşte nostalgia unei vârste dispărute, a visului de tinereţe.

O caracteristică importantă a pastelului este abundenţa imaginilor artistice şi a figurilor de stil. Astfel, spaţiul contemplat se extinde la dimensiunile întregii ţări, personificată  în două ipostaze: a unei femei frumoase cu „umeri dalbi” şi a unei amazoane apărate de o „zale argintie”. Comparaţiile redau nota de dinamism, „fulgii … ca un roi de fluturi albi”.

Epitetul personificator în inversiune (doritul soare)  are menirea de a exprima în mod direct, nemijlocit, sentimentele eului liric faţă de astrul vieţii. Imaginea auditivă din finalul poeziei (voios răsună clinchete de zurgălăi) lasă cititorului impresia optimistă a victoriei omului în faţa iernii.

În concluzie pot afirma că poezia „Iarna” este un pastel.